Timpul pare ca trece din ce in ce mai repede… nu am inteles daca din cauza varstei sau pur si simplu pentru ca ritmul nostru de viata ne ucide la propriu, nici macar lent. Sarbatorile din acest an au fost extrem de fara gust... ca si cum ai mesteca o bucata de carton si te-ai preface ca e cea mai delicioasa salata de fructe de mare... Ma uit in jur si imi dau seama ca nu e doar impresia mea; majoritatea cunoscutilor, vorbesc de romani, sunt mai nepregatiti si mai tristi decat de obicei. Poate sufletul nostru tanjeste dupa zapada din tara, poate am uitat sa colindam, poate faptul ca ne transformam pe nesimtite si amagiti de altii intr-o societate de datornici la banca ne umbreste bucuria. Poate toate la un loc.
Pentru a ne intrista si mai mult, la Torino, din decizia primarului, nu se va sarbatori in piata ca forma de respect a familiilor celor 7 morti de la fabrica de otel cu nume imposibil de pronuntat. Doliu la nivelul orasului.
Toate acestea parca ar fi semne ce dau dreptate preotilor maya care au facut calendarul pana in 2012, acesta fiind ultimul an al existentei noastre pe planeta mama. Marii preoti nu s-au obosit sa calculeze si in continuare, dat fiind faptul ca in 2012, prin vara probabil, eruptiile solare vor nimici atmosfera, pamantul va fi rupt in bucati mici de cutremure interioare, oceanele vor fierbe si o cometa ratacita ne va lovi fix in cel mai sensibil loc, dand peste cap axa terestra. In plus, cavalierii Apocalipsei crestine, cu o intarziere de 12 ani, vor strabate cerurile inflacarate pe cai negri (sau albi, dupa orientare) impartind dreptatea si judecand pe cei care au reusit sa scape previziunilor maya.
In concluzie, dragii mei conationali si coplanetari, daca tot se duce de rapa totul, atunci macar sa traim frumos, vesel si cu omenie ce a mai ramas. Cum spune ardeleanul „daca e musai, atunci cu placere” iar eu, din partea intregii Echipa Ora, va urez din toata inima mea umana si imperfecta un 2008 cat mai linistit si plin de impliniri!
Mariana Gaita
www.oraromaniei.com
Iscriviti a:
Commenti sul post (Atom)
Nessun commento:
Posta un commento