lunedì 24 dicembre 2007

Italieni, recuceriti-va strazile!

Astăzi am ieşit sa fotografiez oraşul, dat fiind că am prins o luminoasă zi de iarnă. Oraşul e frumos în ansamblul său, cu bune şi cu rele astfel încât paşii m-au purtat către Porta Palazzo, ghetou marocan... de fapt i se mai spune şi Micul Maroc.
Experienţa a fost scurtă şi intensă: în plină stradă, la ora 13.00, a fost suficient să scot din geantă aparatul de fotografiat pentru a fi înconjurat în câteva secunde de un grup de adolescenţi marocani nu tocmai paşnici şi foarte interesaţi de maşina fotografică. Comportamentul lor mi-a amintit de vremurile în care era periculos să mergi pe stradă în România; de vremurile în care şmecherii se luau de oricine, pentru că erau mulţi şi precum câinii aveau teritoriile lor... Urâtă experienţă, urât sentiment.
Erau adolescenţi, ar putea spune cineva care nu cunoaşte modul lor de operare; problema are trei aspecte deosebit de periculoase: ei atacă precum animalele fără ruşine ziua în amiaza mare pentru în baza faptului că sunt minori şi că poliţia nu îi arestează. Al doilea aspect ţine de arme... toţi au cuţite iar când sunt în grupuri diferenţele de vârstă sunt irelevante pentru că fierul nu face distincţie. Ultimul aspect foarte important este că riscul de a fi ucis creşte cu cât vârsta criminalului este mai mică... ce ştie despre viaţă şi valoarea ei un puşti de 14-15 ani? Ce înţelege el din ceea ce îl înconjoară?
La toate acestea se mai adaugă şi lejeritatea legilor italiene care aproape că lasă liber orice criminal, indiferent de gravitatea faptei. Legi făcute pentru a apăra mafia de acum 30 de ani, dar între timp societatea s-a schimbat iar mafia nu mai reprezintă principala ameninţare la siguranţa omului de rând.
Astăzi i-am înţeles perfect pe italienii care protestează împotriva emigranţilor care vin aici să fure şi să omoare pentru că eu, ca persoană civilizată, educată şi care îmi duc viaţa respectând maxim posibil pe cel de lângă mine am trăit momente de reală frustrare atât din punct de vedere uman cât şi social. Criminalitatea nu are naţionalitate. Români, marocani, africani, libanezi, chinezi, algerieni sau orice naţionalitate ar trebui pedepsiţi... mai degrabă după legile propriilor ţări!

Mihai Adascalitei

domenica 9 dicembre 2007

Eu non parlo più romaneste tanto bine…


Este fraza pe care o aud foarte des . Din gura cui? A romanilor bineinteles. Dar de cand sunteti aici? Ah, numai de vreo 3-4 luni - este raspunsul cel mai votat. Apoi urmeaza o conversatie chinuita. Pentru mine.
Din multimea de astfel de conversatii –experiente de neuitat, am sa povestesc numai doua:
Prima s-a desfasurat in luna lui februarie 2005 la numai vreo 3 luni de cand am deschis magazinul.
Intr-o friguroasa dimineata intra o infofolita , ma saluta in italiana si ma intreaba daca am praf de copt Dr. Oetker . ????? (premit, ca dupa aceea, ca sa stiu despre ce este vorba si cum se scrie, am dat tel in Romania). Si continuam discutia, eu in romaneste, ea in italiana, cam vreo ora. Este casatorita de 6 luni cu un italian,are 35 de ani, locuieste intr-o vila la periferia orasului, iar in fiecare dimineata cand el pleaca la munca, o aduce in oras la mama soacra, ca sa nu se plictiseasca singura. Atunci, ea gateste si doreste foarte mult sa-si impresioneze soacra cu dulciuri, dar nu-i vin ca in Romania si e sigura ca vina este a prafului de copt autocton. Ok, de acord, dar de ce continuati sa vorbiti cu mine in italiana? Pai, sotul meu doreste ca eu sa ma asimilez perfect aici si sa vorbesc doar italiana ca sa pierd accentul care ne identifica… ce lucram in Romania? 12 ani ca profesoara de limba romana si franceza. ??????????!!!!!!!!!!!!!!!! Am incheiat discutia cu o fraza acra.
Doi. Acum vreo luna, suna telefonul. Alo? Si, buon giorno, am il suo numero da Gabriela e voglio parlare con lei perché ho tanti probleme grave da risolvere. Dica, la ascolto, dar nu le vine mai usor daca imi vorbiti in romaneste? Si, ma come io so che dumneavoastra è de 27 ani in Italia, pensava che non parla più romeno e non capisce. !!!!!?????? Doriti lectii? de doi ani predau limba romana italienilor la Universitatea de studii permanente din Recanati –raspund eu “modesta si umila” din cale-afara. Va astept maine la ora 10.30 la magazin . Vine, dar la 9 si imi da telefon ca este aici. Bine, dar eu voi fi acolo numai la 10.30, atunci deschid. Da, bine, dar eu nu am venit sa cumpar, vreau sa vorbesc. Da, dar orarul tot ala ramane, eu nu traiesc in magazin, am si o viata paralela. Ne intalnim si stiti ce ma intreaba? este de 4 luni aici si a auzit ca exista un Partid al romanilor in Italia si ea vrea de la partid munca pentru ea si pentru cei doi fii ai ei si casa.!!!
Toate aceste si multe, multe altele mi-au adus in minte un articol publicat de Gazeta Romanesca in iunie 2006, pe care o pastrez cu gelosie: CHINURILE LIMBII
“ D-na Maria Agafitiei, romanca in Italia, “badante” adica ingijitoare in orasul Saluzzo (Cuneo – Piemonte) a scris o carte de poezii si a publicat-o. Limba romana nu a vrut sa colaboreze cu domnia sa, in texte facandu-si loc cuvinte italiane romanizate., greseli mari de exprimare si ortografie, rezultatul unic fiind texte care au prea putin de-a face cu poezia. Semnalul poate fi unul de alarma, limba romana neprotejata si nesustinuta se trasforma intr-un dialect romano-italian aproape lipsit de sens. Intrebata pentru cine a scris si in ce conditii citam: Am facut aceste poezii pentru “badantele” din Italia. Nici nu stiti cat suferim, prin ce vagauni stam si muncim. am vrut sa le indulcesc sufletul. In Romania nu se trova lavoro si am venit aici. Acasa am fost merceolog, nu am scris niciodata, dar aici am citit foarte multe carti de poezie in italiana. Imi pare rau ca a iesit asa….am corecta-o de mai multe ori….dar in tipografie a ajuns o varianta originala. Eu stau la Saluzzo, sunt foarte respectata, chiar sindacu (primarul orasului – forma originala SINDACO) pentru care am lavorat, m-a felicitat. In ziarul local a aparut un articol despre cartea mea. Le-am facut si eu un articol de ringraziare. Acum lucrez la un alt volum de poezii.
D-na Agafitei e induiosator de sincera si nimeni nu o poate banui de rele intentii. Nici editorul cartii, Paolo Fusto, proprietarul editurii “Fusto editore” nu poate fi banuit de complot contra limbii romane. El a vrut sa o ajute pe doamna Maria pentru ca a venit la ei cu mult entuziasm si au admirat ambitia de a-si realizza acest vis, de a publica o carte de poezie. Dar nu comenteaza calitatea literara a poeziilor. A tiparit 400 de esemplare si i le-a dat sa le gestioneze singura.
“Am satisfactia ca am facut un lucru care incurajeaza convietuirea in aceasta societate, in care femeile romance nu au o viata usoara”, declara Paolo Fusto.

Din volumul “POEZII” , de Maria Agafitei
(cu respectarea ortografiei originale)

Ma chiama Maria Agafitei. Sunt nascita in anul 1949, Bira judetul Neamt, am locuit en Tulcea vecin Dunarea ‘Delta Dunarei, si sint 70% tulceanca. Am lucrat ca merciolog la Industria Carnei Tulcea. Am un filio si chiama Teodorio Radu. Are 24 ani studia medicina in frumuoasa Constanza. E prima mea carte de poesie scriu poezii pentru ca ma gandesc mult la oamenii romani si la tarisoara mea. Va iubesc pe toti. (text pe coperta)

Introducere

“Aceste poezii sunt scrise, facute din dragoste pentru poporul Roman, majoritatea ramasi fara locuri de munca in impossibilita de asi creste copii, de a se intretina pe loro etc. Dar siint cele mai apreciate si cautate respectate, pentru ca sint harnice si gospodine, cu experienta de munca. Ce mai scrie in poesie? Despre barbatii ramasi acasa in Tara, pentru ca in Italia se gaseste greu de lucru unii sint seriosi cu banii primiti de la sotiile lor isi fac cele necesare gospodariei ai copii si ramin in continuare cu sotiile lor, care sunt slabi de inger cheltuiesc banii aiurea prin restaurante, baruri, femei raminind fara femeia lor, ajungind la divort, purtindu-si copii cu ele in Italia petroiul cel mai greu raminind in Tara.
O alta situatie scrisa in poesie, reiese ca toti oamenii in Comunism erau sistemati, cu servici, casa erau ajutati, euna situatie reala. Nu sint pentru reintoarcerea la comunism. Dar cum s-a facut , ca di o tara frumoasa, cu multe beneficiente pentru viitori s-a ajuns de sintem in rind cu tarile subdezvoltate? Nu fac politica da ma doare sfletul de camenii Romani si de Tarisoara nostra. Unde esti tu tepes voda? De va plac poeziile mele mai scriu un volum. Va iubesc si va ador pe toti Romanii. Va voli bene ceau.”
Si acum urmeaza poeziile. Trei.

PARINTII PENTRU COPII
O mica flore garofita,
Un mic bujor s-au trandafir
Noi avem mare obligatii
Sai ajutam pina murim.
Speriamo si lor sa neajute
La batrinete cind om fi!
Bollavi, neputinciosi ureodata!
S-au fara bani s-au cum om fi.

ROMANILOR
Romanilor sa stati cumini
In alta Tara cind sositi
Sa dati exemplu ca munciti
Si sa fiti bravi si multi cinstiti. (…)
In tara va asteapta toti
Ai vostri frati copii nipoti
Cu bani cu multe cose bune
Sajungeti sanatosi acasa
Sa fie minori toti ai vostri
Copii prieteni toti ai vostri



OAMENI INDURERATI
(…)
Noi asteptam savem increderen basescu
Sa faca multe, ce nu au facut ceilalti.
Sasigure locuri de munca
Pentru toata lumea;
Sa faceti toata tara cum en Bucuresti.
Frumoasa si cun viitor de a trai.
Cu fabrici si uzine pentru a munci.
Romanilor va rog sa vanchinati
Si sa rugati pe Dumnezeu de sanatate.
Ca Domn. Basescu sa ne poata ajuta
sa faca tara buna si frumoasa.
Cu piine multa buna de mincat
Si sa repare tot ce a stricat.
Ca toti Romanii sint pinan git in c…t. (…)

Lasand la o parte calitatea literara foarte discutabila daca vrem sa fim cu orice pret caustici, totusi, d-nei Agafitei trebuie sa-i recunoastem curajul de a face in sfarsit ceva care o scoate di gramada celor care stiu numai sa dea cu gura judecand pe unul sau pe altul nestiind altceva sa zica dacat “daca eram eu in locul ei (lui) – dar, nu ca el (ea), faceam asa si asa…” - ...capra vecinului... dar nu indrazneste , nu risca sa se masoare in prima persoana. Acestea sunt cele mai negative si periculoase elemente, credeti-ma!
Pe acele timpuri, iunie 2006, de un milion de ori am avut tentatia sa scriu primarului din Saluzzo pentru o copie a volumului POEZII, ba chiar scriitorul roman IOAN BARBU, care a scris doua volume lansate la Recanati in 2004 si 2006 dedicate emigrantilor romani in Italia si in Europa s-a aratat interesat, dar apoi timpul a trecut, ziarul a fost uitat intr-o cutie de carton pana acum cateva zile. Poate cineva il are. Mi-ar place sa-l citesc integral.
Alta calitate a versurilor d-nei Agafitei este, trebuie sa recunoastem,este adevarul crud cu care ilustreaza realitatea romaneasca. Emotionante apoi sunt randurile dedicate copiilor nostri, proiecteaza perfect preocuparile noastre oculte, ale celor care se apropie cu pasi rapizi de batranete. Incercam sa nu ne gandim, sa exorcizam ideea neputintei dar...totusi, eu ma intreb: ce va fi cu mine cand nu voi mai putea face prea multe? Voi avea si eu parte de o „badanta” bine platita care, cu tupeu si nerusinare scuipa in farfuria in care mananca, barfindu-ma cu celelalte „colege” in orele libere, descriind cu amanuntele de rigoare toate necesitatile mele de om neputincios?
Roata vietii se-nvarteste, tac, tac, tac...Azi eu, maine tu.

Jenica Rachinoiu Cesca

giovedì 6 dicembre 2007

Pe-aici, nu se trece !


Sau, cum sa judeci istoria, de la cunoscutul slogan al Armatei Romane din primul razboi mondial,...la Dachau-ul modern al anului 2007 !

Sau cum sa treci de la Marasti,Marasesti,Oituz,...la Treviso ...de astazi.

Istoria, se repeta stimati compatrioti! Cu ajutorul serviciilor secrete, cu ajutorul mijloacelor mass-media moderne,cu ajutorul unor "lideri politici" in ascensiunea lor catre conducerea unui partid "democrat" (vezi cazul Veltroni!), cu ajutorul unor dezaxati (vezi cazul Mailat !), sau,...cu ajutorul unor consilieri politici ai primarilor din teritoriu(vezi cazul consilierului de la Lega Nord din Treviso).

"Treceti batalioane romane Carpatii!". Si,...au trecut ! In 1914,...contra austro-ungarilor, aducindu-ne fericita "Mare Unire" din 1918, prilej pentru a sarbatori astazi cu mare pompa 1 Decembrie,... in 1944, contra germanilor,eliberind de sub jugul fascist Ungaria,Cehoslovacia,Austria,etc.etc.scurtind al doilea razboi mondial cu cel putin 6 luni de zile, si,...in 1990-2007,...de data asta,...civili si fara arme,in cautarea unui trai mai bun, al unui trai decent, sau in cautarea efemerei " fericiri", mai mult sau mai putin ...materiale..

Astazi, treci Carpatii,...si intilnesti "Tinutul Secuiesc", unde "Nem tu dom" este la ordinea zilei, si-ti aminteste ca cei pe care i-ai eliberat cindva ...iti sint ostili, intilnesti vamesii maghiari la Nadlac, pentru care, numai faptul ca esti roman le da batai de cap,...si prilejul de a te injosi in fel si chip,...sau nepotii lui Heider in Austria, pentru care "roman" inseamna ca esti deja in contrast cu "Protectia Animalelor" , in sensul ca esti oricind gata sa le maninci lebedele la Viena, sau,...in Italia, virtuosul "celto-lombard" Bossi de la "Liga Nord", care nu stie saracul, nefiind "dotat" de "madre Natura"...ca cetatenii romani, sint pe pamint,...saraci, deoarece un "antenat al sau,(Traian), a decis cu 1900 de ani in urma sa invadeze tara romanilor, neinvitat,...si sa nu plece cu mina goala ! Le-a luat cu forta armelor, pina si zaharul din ceai, sa nu mai vorbim de faptul ca ne-au luat femeile(astazi considerate tirfe de susnumitul!)copiii(cum se intimpla si astazi de fapt prin fenomenul "modern" numit "adoptie") si barbatii(astazi considerati "criminali" si "hoti"), pentru a-i slugari, si pentru a le stoarce si ultima picatura de vlaga,in sclavie(mai modern , astazi se numeste "munca la negru" !).
Sclavia, continua si astazi,prin plata unor salarii de mizerie, sau chier ne-plata acestora, femeile s-au transformat din "odalische" in prostituate,...spre desfatarea si delectarea "patronilor" moderni, atit in Italia, cit si in Romania, iar barbatii,...sint asasinati cu ajutorul serviciilor secrete sau a fortelor de ordine (politia)sau repatriati "la foc automat", fara drept de apel , la ordinul unor forte politice oculte tip "Forza Nuova", "Lega Nord" sau a liderilor politici obscuri tip Mussolini,Bossi,Veltroni sau Fini (Aleanza Nazionale). Si Statul Italian,...nu ia nici o masura !
Asa se face ca un obscur consilier al Primarului din Treviso (Lega Nord), a ajuns sa propuna metodele germane, de tip SS, din al-doilea razboi mondial, pentru reprimarea oricaror fapte antisociale comise de anumiti dezaxati de origine romana, respectiv, pentru un cetatean italian, sa fie pedepsiti 10 cetateni romani, indiferent daca acestia sint vinovati sau nu !
Si noi,...trebuie sa acceptam toate acestea ?
Ce-ar zice toti acestia, daca am aplica aceleasi principii intreprinzatorilor italieni din Romania (majoritatea din zona Treviso) la noi acasa ? Ca doar Traian,...cind a plecat din Dacia, ne-a lasat ca mostenire, si principiul " Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte" ?! Ar fi bine ? Ca doar,...si ei sint infractori, din moment ce folosesc forta de munca si resursele romanesti, platind salarii de mizerie romanilor,obtinind in schimb profituri enorme cu materia prima si munca romanilor !? Ar fi bine ?
Noi, sintem pasnici,muncitori,dar,...pina sa ne calce cineva pe bataturi,...in saracia noastra ! Altminteri, ne aducem aminte de Vlad Tepes si de metodele acestuia, de Cuza ,...si chiar de Ceausescu ! Sa nu mai vorbim de Corneliu Zelea Codreanu,...asta apropos de mijloacele naziste de reprimare. Ca doar, si la noi au fost "Cortina de Fier" si legionarii,...si nu ne sint straine metodele folosite de acestia !
Pentru ceilalti,...este de ajuns sa ne aducem aminte de IP si TRASNEA, de Gheorghe Doja, de Horia,Closca si Crisan, de Avram Iancu sau Tudor Vladimirescu,...si stim deja ce avem de facut !

Dar,...cred ca nu este cazul ! Crestini fiind, cu mare credinta in Dumnezeu, cred ca este cazul sa fim mai buni, mai ingaduitori si mai intelepti ! Nu se merita sa ne injosim in fata unor "rebuturi" ale umanitatii. Din contra, trebuie sa fim uniti, sa condamnam actele antisociale de orice fel, sa contribuim pozitiv la impunerea moralei crestine si a culturii europene,...din care, cu , sau fara voia noastra,...facem parte ! Si sa fim mindri de trecutul nostru istoric, de faptele strabunilor nostri, fara de care, astazi nu ne-ar mai vorbi "celto-lombarzii" ci,...urmasii lui Mahomed al doilea ! Occidentul, n-ar mai fi fost "crestin" daca nu erau romanii, ci,...mahomedani ! Macar pentru asta sa ne multumeasca "prietenii" nostri occidentali !

In rest,..."treceti batalioane romane Carpatii!" .

Civili,civilizati,cu demnitate si onoare, cu ginduri bune, cu un comportament civilizat,european,...si fara ranchiuna ! Cu traditii si obiceiuri, cu fruntea sus,...si fara ginduri rele ! Nu insa inainte de a face curatenie in propria ograda ! Saraci,...dar ,...cinstiti ! Si toti,...va vor aprecia mai mult !

Hugo Victor

lunedì 3 dicembre 2007

A te ajuta singur in ROMANIA


Romanii privesc cu jind la occident, si se lamenteaza ca nu traiesc civilizat, sau ca nu sint suficienti bani. Daca ma gindesc bine,si pe timpul lui Ceausescu, romanii se plingeau ca nu au ce minca, dar nu am vazut nici macar unul mort de foame in acei ani ! Cea mai mare lamentela a romanilor este aceea ca nu sint locuri de munca. Fals ! In Romania, tot timpul ramine ceva de facut ! Numai ca mai trebuie si sa muncesti ! Din pacate, in Romania, inca mai exista mitul " unul cu sapa, 10 cu mapa " ! Pai,...nu pot fi toti directori dragi romani !

S-o luam pe rind : romanii se pling de strazile proaste. Bine,bine, si cine ii opreste sa-si faca soselele ? Fiecare localitate are cetateni, nu ? Ei bine, iesiti toti la spart piatra, nivelat, asfaltat, apoi, dupa ce soseaua a fost facuta, se pot recupera banii cuveniti muncii depuse, prin taxele impuse celor care utilizeaza aceste strazi, nu ? Dar, intii creezi conditii civilizate de tranzit, si apoi ceri bani,nu invers !

Romanii, se pling ca nu au ce minca. Bine,bine, si cine ii opreste sa iasa cu totii la sapa la cimp, sa cultive pamintul, sa faca santuri de irigatie, sa planteze arbori, sa creasca animale ? Nimeni. Incet,incet, se vor obtine si banii, prin vinzarea produselor obtinute, nu ? Bani care pot fi din nou investiti si reinvestiti, pina cind se va ajunge la nivelul dorit de dezvoltare, nu ?

Romanii se pling ca nu vin turisti in Romania. Bine,bine, dar cine ii opreste sa faca obiective turistice care sa-l atraga pe turist, cu specific zonal , spre exemplu, in Moldova sa vii la un agroturism , si sa poti consuma produse locale, nu traditionalii mici,ciorba de burta si fripturi. De ce sa nu consumi sarmale, ciorba radauteana, borsul moldovenesc, placintele "poale in briu" si vinul de Husi,Cotnari sau Odobesti ? In prezent, in Moldova maninci tochitura dobrogeana, bei vinul de Dragasani si palinca de Maramures. Ca obiective turistice, gasesti restaurantul "Las Vegas", "Florida" sau "Miami" in loc de "Bogdan Voda" sau "Stefan cel Mare". In materie de artizanat, in Moldova vei gasi statuile din lemn ale lui Dracula, bunditele maghiare si iile oltenesti in loc de machetele minastirilor, bunditele moldovenesti, si rochiile inflorate tesute la razboiul de tesut, de gospodinele zonei !Vrei sa bei lapte de Vatra Dornei, si gasesti "Danone" sau lapte de Caransebes !In Dobrogea maninci tochitura moldoveneasca in loc de sarailii,baclavale,suberec sau musaca si pastrama, si bei Jidvei in loc de Murfatlar. Vrei Murfatlar ? Nici o problema ! Il gasesti fara probleme in Banat sau Maramures ! In delta, in loc de bors de peste lipovenesc, vei servi gulas unguresc sau ciorba de legume olteneasca.In loc de Niculitel, vei servi Dragasani sau Tokay ! Si ca aperitiv,...o delicioasa "clisa" de Maramures, cu ceapa egipteana !Esti la mare, si vrei sporturi acvatice ? Mergi la....Timisoara. Le gasesti pe toate ! Vrei ATV-uri si free climbing ? Mergi la Mamaia cu incredere !Vrei cirnati de Plescoi sau ceapa rosie de Buzau,...mergi la Drobeta Turnu Severin, sau Sighetul Marmatiei ! Vrei un vin de calitate de Recas ? Nici o problema ! Il gasesti la Botosani ! Vrei mincare de praz in Oltenia ? O poti servi cu incredere la Vatra Dornei ! Vrei "Ochii lui Dobrin" la Pitesti ? Nici o problema . Mergi la Iasi !

Dar micii si ciorba de burta, le gasesti peste tot ! La Roma si Chisinau,Braila si Tokyo,Londra si Mangalia,Tusnad si Atena ! Si fasolea cu ciolan afumat. La pret de sampanie frantuzeasca. Import din ...Angola sau Camerun !

Vrei sa stii mai multe despre daci ? Mergi la Paris sau New York.Vrei sa stii mai multe despre Vlad Tepes ? Mergi la Budapesta,New York sau Kuala Lumpur ! Vrei sa stii cine a fost Hagi ? In Australia sau Noua Zeelanda tata !

Vrei sa stii cine va fi presedintele Romaniei ? Fuguta la Moscova, si o sa afli !Vrei sa vezi cum sint sarbatorile traditionale in Romania ? La Varna, la bulgari ! Vrei sa stai pe plaja cea mai frumoasa din Romania ? Fuguta la Antalya in Turcia , sau la brazilieni ! (cu palmieri cu tot !). Vrei sa te urci cu telecabina pe munte ? Nici o problema ! Avem Mamaia !

Ma opresc astazi aici ! Trageti concluziile de rigoare, si,..."Sa traiti bine!". Cu banii celor de peste hotare !

Hugo Victor