Eu non parlo più romaneste tanto bine…

Este fraza pe care o aud foarte des . Din gura cui? A romanilor bineinteles. Dar de cand sunteti aici? Ah, numai de vreo 3-4 luni - este raspunsul cel mai votat. Apoi urmeaza o conversatie chinuita. Pentru mine.
Din multimea de astfel de conversatii –experiente de neuitat, am sa povestesc numai doua:
Prima s-a desfasurat in luna lui februarie 2005 la numai vreo 3 luni de cand am deschis magazinul.
Intr-o friguroasa dimineata intra o infofolita , ma saluta in italiana si ma intreaba daca am praf de copt Dr. Oetker . ????? (premit, ca dupa aceea, ca sa stiu despre ce este vorba si cum se scrie, am dat tel in Romania). Si continuam discutia, eu in romaneste, ea in italiana, cam vreo ora. Este casatorita de 6 luni cu un italian,are 35 de ani, locuieste intr-o vila la periferia orasului, iar in fiecare dimineata cand el pleaca la munca, o aduce in oras la mama soacra, ca sa nu se plictiseasca singura. Atunci, ea gateste si doreste foarte mult sa-si impresioneze soacra cu dulciuri, dar nu-i vin ca in Romania si e sigura ca vina este a prafului de copt autocton. Ok, de acord, dar de ce continuati sa vorbiti cu mine in italiana? Pai, sotul meu doreste ca eu sa ma asimilez perfect aici si sa vorbesc doar italiana ca sa pierd accentul care ne identifica… ce lucram in Romania? 12 ani ca profesoara de limba romana si franceza. ??????????!!!!!!!!!!!!!!!! Am incheiat discutia cu o fraza acra.
Doi. Acum vreo luna, suna telefonul. Alo? Si, buon giorno, am il suo numero da Gabriela e voglio parlare con lei perché ho tanti probleme grave da risolvere. Dica, la ascolto, dar nu le vine mai usor daca imi vorbiti in romaneste? Si, ma come io so che dumneavoastra è de 27 ani in Italia, pensava che non parla più romeno e non capisce. !!!!!?????? Doriti lectii? de doi ani predau limba romana italienilor la Universitatea de studii permanente din Recanati –raspund eu “modesta si umila” din cale-afara. Va astept maine la ora 10.30 la magazin . Vine, dar la 9 si imi da telefon ca este aici. Bine, dar eu voi fi acolo numai la 10.30, atunci deschid. Da, bine, dar eu nu am venit sa cumpar, vreau sa vorbesc. Da, dar orarul tot ala ramane, eu nu traiesc in magazin, am si o viata paralela. Ne intalnim si stiti ce ma intreaba? este de 4 luni aici si a auzit ca exista un Partid al romanilor in Italia si ea vrea de la partid munca pentru ea si pentru cei doi fii ai ei si casa.!!!
Toate aceste si multe, multe altele mi-au adus in minte un articol publicat de Gazeta Romanesca in iunie 2006, pe care o pastrez cu gelosie: CHINURILE LIMBII
“ D-na Maria Agafitiei, romanca in Italia, “badante” adica ingijitoare in orasul Saluzzo (Cuneo – Piemonte) a scris o carte de poezii si a publicat-o. Limba romana nu a vrut sa colaboreze cu domnia sa, in texte facandu-si loc cuvinte italiane romanizate., greseli mari de exprimare si ortografie, rezultatul unic fiind texte care au prea putin de-a face cu poezia. Semnalul poate fi unul de alarma, limba romana neprotejata si nesustinuta se trasforma intr-un dialect romano-italian aproape lipsit de sens. Intrebata pentru cine a scris si in ce conditii citam: Am facut aceste poezii pentru “badantele” din Italia. Nici nu stiti cat suferim, prin ce vagauni stam si muncim. am vrut sa le indulcesc sufletul. In Romania nu se trova lavoro si am venit aici. Acasa am fost merceolog, nu am scris niciodata, dar aici am citit foarte multe carti de poezie in italiana. Imi pare rau ca a iesit asa….am corecta-o de mai multe ori….dar in tipografie a ajuns o varianta originala. Eu stau la Saluzzo, sunt foarte respectata, chiar sindacu (primarul orasului – forma originala SINDACO) pentru care am lavorat, m-a felicitat. In ziarul local a aparut un articol despre cartea mea. Le-am facut si eu un articol de ringraziare. Acum lucrez la un alt volum de poezii.
D-na Agafitei e induiosator de sincera si nimeni nu o poate banui de rele intentii. Nici editorul cartii, Paolo Fusto, proprietarul editurii “Fusto editore” nu poate fi banuit de complot contra limbii romane. El a vrut sa o ajute pe doamna Maria pentru ca a venit la ei cu mult entuziasm si au admirat ambitia de a-si realizza acest vis, de a publica o carte de poezie. Dar nu comenteaza calitatea literara a poeziilor. A tiparit 400 de esemplare si i le-a dat sa le gestioneze singura.
“Am satisfactia ca am facut un lucru care incurajeaza convietuirea in aceasta societate, in care femeile romance nu au o viata usoara”, declara Paolo Fusto.

Din volumul “POEZII” , de Maria Agafitei
(cu respectarea ortografiei originale)

Ma chiama Maria Agafitei. Sunt nascita in anul 1949, Bira judetul Neamt, am locuit en Tulcea vecin Dunarea ‘Delta Dunarei, si sint 70% tulceanca. Am lucrat ca merciolog la Industria Carnei Tulcea. Am un filio si chiama Teodorio Radu. Are 24 ani studia medicina in frumuoasa Constanza. E prima mea carte de poesie scriu poezii pentru ca ma gandesc mult la oamenii romani si la tarisoara mea. Va iubesc pe toti. (text pe coperta)

Introducere

“Aceste poezii sunt scrise, facute din dragoste pentru poporul Roman, majoritatea ramasi fara locuri de munca in impossibilita de asi creste copii, de a se intretina pe loro etc. Dar siint cele mai apreciate si cautate respectate, pentru ca sint harnice si gospodine, cu experienta de munca. Ce mai scrie in poesie? Despre barbatii ramasi acasa in Tara, pentru ca in Italia se gaseste greu de lucru unii sint seriosi cu banii primiti de la sotiile lor isi fac cele necesare gospodariei ai copii si ramin in continuare cu sotiile lor, care sunt slabi de inger cheltuiesc banii aiurea prin restaurante, baruri, femei raminind fara femeia lor, ajungind la divort, purtindu-si copii cu ele in Italia petroiul cel mai greu raminind in Tara.
O alta situatie scrisa in poesie, reiese ca toti oamenii in Comunism erau sistemati, cu servici, casa erau ajutati, euna situatie reala. Nu sint pentru reintoarcerea la comunism. Dar cum s-a facut , ca di o tara frumoasa, cu multe beneficiente pentru viitori s-a ajuns de sintem in rind cu tarile subdezvoltate? Nu fac politica da ma doare sfletul de camenii Romani si de Tarisoara nostra. Unde esti tu tepes voda? De va plac poeziile mele mai scriu un volum. Va iubesc si va ador pe toti Romanii. Va voli bene ceau.”
Si acum urmeaza poeziile. Trei.

PARINTII PENTRU COPII
O mica flore garofita,
Un mic bujor s-au trandafir
Noi avem mare obligatii
Sai ajutam pina murim.
Speriamo si lor sa neajute
La batrinete cind om fi!
Bollavi, neputinciosi ureodata!
S-au fara bani s-au cum om fi.

ROMANILOR
Romanilor sa stati cumini
In alta Tara cind sositi
Sa dati exemplu ca munciti
Si sa fiti bravi si multi cinstiti. (…)
In tara va asteapta toti
Ai vostri frati copii nipoti
Cu bani cu multe cose bune
Sajungeti sanatosi acasa
Sa fie minori toti ai vostri
Copii prieteni toti ai vostri



OAMENI INDURERATI
(…)
Noi asteptam savem increderen basescu
Sa faca multe, ce nu au facut ceilalti.
Sasigure locuri de munca
Pentru toata lumea;
Sa faceti toata tara cum en Bucuresti.
Frumoasa si cun viitor de a trai.
Cu fabrici si uzine pentru a munci.
Romanilor va rog sa vanchinati
Si sa rugati pe Dumnezeu de sanatate.
Ca Domn. Basescu sa ne poata ajuta
sa faca tara buna si frumoasa.
Cu piine multa buna de mincat
Si sa repare tot ce a stricat.
Ca toti Romanii sint pinan git in c…t. (…)

Lasand la o parte calitatea literara foarte discutabila daca vrem sa fim cu orice pret caustici, totusi, d-nei Agafitei trebuie sa-i recunoastem curajul de a face in sfarsit ceva care o scoate di gramada celor care stiu numai sa dea cu gura judecand pe unul sau pe altul nestiind altceva sa zica dacat “daca eram eu in locul ei (lui) – dar, nu ca el (ea), faceam asa si asa…” - ...capra vecinului... dar nu indrazneste , nu risca sa se masoare in prima persoana. Acestea sunt cele mai negative si periculoase elemente, credeti-ma!
Pe acele timpuri, iunie 2006, de un milion de ori am avut tentatia sa scriu primarului din Saluzzo pentru o copie a volumului POEZII, ba chiar scriitorul roman IOAN BARBU, care a scris doua volume lansate la Recanati in 2004 si 2006 dedicate emigrantilor romani in Italia si in Europa s-a aratat interesat, dar apoi timpul a trecut, ziarul a fost uitat intr-o cutie de carton pana acum cateva zile. Poate cineva il are. Mi-ar place sa-l citesc integral.
Alta calitate a versurilor d-nei Agafitei este, trebuie sa recunoastem,este adevarul crud cu care ilustreaza realitatea romaneasca. Emotionante apoi sunt randurile dedicate copiilor nostri, proiecteaza perfect preocuparile noastre oculte, ale celor care se apropie cu pasi rapizi de batranete. Incercam sa nu ne gandim, sa exorcizam ideea neputintei dar...totusi, eu ma intreb: ce va fi cu mine cand nu voi mai putea face prea multe? Voi avea si eu parte de o „badanta” bine platita care, cu tupeu si nerusinare scuipa in farfuria in care mananca, barfindu-ma cu celelalte „colege” in orele libere, descriind cu amanuntele de rigoare toate necesitatile mele de om neputincios?
Roata vietii se-nvarteste, tac, tac, tac...Azi eu, maine tu.

Jenica Rachinoiu Cesca